TEXTE DE LUCRU

Inst. III.15.2

Orice stipulație este fie absolută, fie supusă unui termen sau unei condiții.

Paul, Dig. 44.7.44.1

În privința termenului, analiza poate fi dublă: într‑adevăr, obligația începe de la un anumit timp sau se termină la un anumit moment.

Paul, Dig. 45.1.46 pr.

Stipulăm util când spunem „să dea în a suta zi”, pentru că obligația există, dar plata îi este amânată.

Inst. 3.15.2

[…] Dacă în stipulație este specificat un termen, datoria este contractată imediat, dar nu se poate cere executarea înainte de termen; plata nu se poate cere nici chiar în ziua în care s‑a încheiat stipulația, deoarece debitorul are la dispoziția sa ziua întreagă pentru a se face plata, întrucât nu este cert că n‑a plătit în ziua stabilită dacă ziua nu s‑a scurs în întregime.

Ulpian, Dig. 45.1.41.1

Dacă ziua obligației nu este indicată, banii sunt datorați în chiar ziua (încheierii contractului), dacă nu cumva locul executării nu induce un interval de timp pentru a ajunge acolo.

Ulpian, Dig. 45.1.41.1 in fine

Termenul are în realitate efectul ca suma să nu fie datorată în aceeași zi; de unde rezultă că termenul funcționează în beneficiul debitorului și nu al stipulantului.

Inst. 3.15.3

Dacă tu închei următoarea obligație: „Promiți să‑mi dai zece bani de aur în fiecare an, cât trăiesc?”, obligația se consideră pură și simplă și nelimitată în timp, pentru că o datorie nu poate fi încheiată ca să dureze numai o anumită perioadă. Dacă moștenitorul tău însă nu recunoaște datoria, pretenția lui poate fi respinsă în temeiul convenției încheiate.

Inst. 3.15.4

O stipulație este condițională când obligația produce efect legat de un anumit eveniment, încât stipulația intră în vigoare dacă ceva se realizează sau nu se realizează, ca de exemplu: „Dacă Titius va fi ales consul, promiți că‑mi vei da cinci bani de aur?”

Pomponius, Dig. 44.7.8

Obligația contractată sub condiția „dacă voi vrea” nu este câtuși de puțin o obligație, pentru că se consideră că nu ai promis ceea ce nu vei putea fi forțat să dai, mai ales că nu poate fi silit nici eredele tău; această promisiune nu fusese obligatorie niciodată, nici măcar pentru tine.

Inst. 3.15.7

Nu numai lucrurile pot alcătui subiectul unei stipulații dar și diverse activități, ca în cazul în care stipulăm ca ceva să fie făcut sau să nu fie făcut. În stipulațiile de acest fel este foarte indicat să se stabilească o clauză penală, al cărei cuantum să rămână neprecizat, dar care urmează să fie stabilit de reclamant în conformitate cu interesul ce i‑a fost lezat. Așa, dacă o persoană stipulează ca să fie făcut ceva, ea trebuie să adauge o clauză penală: „Dacă nu faci, promiți să plătești zece bani de aur drept amendă?” Dacă însă stipulația cuprinde în unul și același contract lucruri care să fie făcute și lucruri care să nu fie făcute, clauza penală va fi aceasta: „Dacă ceva este făcut împotriva a ceea ce a fost stipulat sau ceva n‑a fost făcut după cum s‑a stipulat, atunci promiți să plătești ca amendă zece bani de aur?”

Ulpian, Dig. 50.16.176

Cuvântul „plată” desemnează și executarea oricărei prestații. Spunem că „plătește” despre cel care face ceea ce a promis să facă.

Ulpian, Dig. 41.3.31

Între meșteșugari există mari diferențe de talent, natură, instruire și metodă. Astfel, dacă cineva a promis să fabrice el însuși o navă sau să ridice o casă sau să sape un șanț și dacă se convenise că va face el însuși munca, terța persoană care va construi sau va săpa el însuși și fără consimțământul creditorului nu‑l va libera pe debitor.

Gaius 2.38

Obligațiile, în orice mod ar fi contractate, nu permit nimic din toate acestea. De exemplu, dacă eu aș vrea ca ceea ce mi se datorează mie de către cineva să‑ți fie datorat ție, nu pot face aceasta prin niciunul din cele moduri prin care se transmit altuia bunurile corporale, ci este necesar ca, la ordinul meu, să stipulezi tu de la acela; aceasta face ca el să fie eliberat de obligația către mine și să înceapă a fi obligat față de tine; procedeul acesta poartă numele de novație a obligației.