Texte de lucru 

Ulpian, Dig. 2.14.1.3

„Cuvântul „convenţie” are un înţeles general, ce priveşte tot ceea ce este obiect al unei contractări sau al unei tranzacţii între părţi. Într-adevăr, la fel cum utilizăm cuvântul „întâlnire” pentru a desemna pe cei care se reunesc în acelaşi loc venind din locuri diferite, la fel se unesc într-o aceeaşi decizie voinţele celor ce consimt”.

Codul civil 2011

Art. 1166 – Noţiune. „Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”.

Ulpian, Dig. 2.14.1 pr.

„Ce anume corespunde mai bine încrederii omeneşti decât faptul de a ne ţine de ceea ce reciproc ne-am promis?”

Codul civil 2011

Art. 14 – Buna credinţă. (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

Art. 1170 – Buna credinţă. Părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.

Pomponius, Dig. 12.6.14

„Stă în natura lucrurilor ca nimeni să nu se îmbogăţească în dauna altuia”.

Papinian, Dig. 12.6.66

„Această acţiune în restituire, fondată pe ceea ce este bine şi echitabil, a constituit modul uzual de recuperare a ceea ce aparţinea unuia dar era reţinut fără temei de un altul”.

Codul civil 2011

Art. 1345 – Condiţii. Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire […].

Damnum iniuria datum

Mucius Scaevola, Dig. 9.2.31

” … este neglijent cel care produce un prejudiciu altuia în condiţiile în care, dacă ar fi fost diligent (grijuliu, precaut), ar fi putut evita consecinţa”.

Codul civil 2011

Art. 1357 – Condiţiile răspunderii. (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Paul, Sent 2.14.1

Dintr‑un pact (acord de voință) nu se naște o acțiune.

Ulpian, Dig. 2.14.7.4

Simplul pact nu creează o obligație.

Gaius 3.102

Tot invalidă este o stipulație și când cineva nu a răspuns exact la ce a fost întrebat, e.g., când eu am stipulat de la tine să mi se dea 10.000 de sesterți și tu mi‑ai promis 5.000; sau dacă eu am stipulat pur și simplu, iar tu mi‑ai promis sub o condiție.

Ulpian, Dig. 45.1.1.3

Dacă cineva a fost pur și simplu întrebat și răspunde adăugând condiția „dacă se face cutare lucru, atunci voi da”, este sigur că nu este obligat. Sau dacă, fiind întrebat „(vei da) înainte celei de‑a cincea calende?”, răspunde „la Ide”, nu este nici atunci obligat. Pentru că nu a răspuns la fel cum a fost întrebat.

Gaius III.90-91

Prin remiterea lucrului, precum la darea unui împrumut, se contractează o obligație reală (re). Darea cu împrumut, propriu vorbind, are de obicei ca obiect lucruri din categoria celor care se cântăresc, se numără sau se măsoară, precum banii numărați, vinul, uleiul, grâul, arama, argintul, aurul. Aceste lucruri noi le dăm numărându-le, măsurându-le sau cântărindu-le, cu gândul ca să devină ale celor care le primesc și să ne fie restituite cândva – nu chiar aceleași, ci altele de aceeași natură. De aceea i s-a dat numele de mutuum, fiindcă ceea ce ți-a fost dat de mine devine din al meu al tău (ex meo tuum fit).

Dar și acela, care a primit un lucru nedatorat de la cineva care i l-a plătit din eroare, este obligat re; căci unuia ca acesta i se poate pretinde restituirea „dacă se constată că trebuie să dea”, întocmai ca și cum ar fi contractat un împrumut. […] Se vede clar cum acest fel de obligație nu decurge din contract, căci cel care dă cu gândul că se achită vrea mai degrabă să scape de o obligație, decât să contracteze o alta.

Gaius III.182

Să trecem acum la obligațiile care se nasc din delicte, precum: dacă cineva a săvârșit un furt, a luat prin jaf bunurile altuia, a pricinuit pagube sau a adus o injurie. Obligații ce decurg din toate aceste fapte sunt de un singur fel, pe când obligațiile contractuale sunt de patru feluri, așa cum s‑a arătat mai sus