Texte de lucru

Cicero, De off., III.70

Quintus Mucius Scaevola spunea că au cea mai mare putere acele procese în care se adaugă formula cu bună credință și arăta că numele bunei credințe are o largă aplicare, întrebuințându-se în tutele, societăți, fiducii, mandate, cumpărări și vânzări, locațiuni, care formau baza vieții sociale: în acestea, era important înainte de toate ca judecătorul să evalueze ceea ce fiecare datora celuilalt.

Gaius III.135-136

Obligațiile consensuale se contractează în materie de cumpărări și vânzări, locațiuni, societate, mandate.

Și tocmai de aceea spunem că în aceste domenii obligațiile se contractează prin simplul consens, fiindcă nu este nevoie de o formalitate proprie, nici de vorbe solemne și nici de înscrisuri, ci este de ajuns a fi consimțit cei care contractează.

Inst. 4.6.30 În acțiunile de bună‑credință, judecătorul are libertatea să decidă, în conformitate cu echitatea, cât se cuvine să fie restituit reclamantului, iar dacă pârâtul are o contra pretenție împotriva reclamantului, trebuie să dea o soluție, compensând pretențiile.  

Gaius, III.139-140

Vânzarea-cumpărarea (emptio et uenditio) se contractează când s-a convenit asupra preţului, chiar dacă preţul nu ar fi fost achitat încă şi nici n-ar fi fost dată vreo arvună; căci se dă cu titlu de arvună este doar o dovadă a cumpărării şi vânzării convenite.

Preţul trebuie să fie însă cert, căci altminteri, dacă s-ar conveni între noi ca obiectul să fie cumpărat cu cât va crede de cuviinţă Titius, Labeo a negat că un astfel de act are vreo valoare,la părerea acestuia aderând şi Cassius. Ofilius, pe a cărui opinie o urmează Proculus, [a găsit dimpotrivă că] şi aceasta [este] o vânzare-cumpărare.

Pomponius, Dig. XVIII.1.8 pr. și 1

Nu se poate percepe nici cumpărarea nici vânzarea fără un bun de vânzare. Se pot totuși vinde valabil fructe sau animale ce se vor naște, în așa fel încât, la momentul la care se nasc, vânzarea se consideră perfectată retroactiv de la momentul încheierii contractului; dar dacă vânzătorul împiedică să se coacă fructele sau să se nască animalele, se poate intenta împotriva lui acțiunea din (contractul de) vânzare.

Se poate totuși percepe o vânzare lipsită total de bun, mai ales când se cumpără un risc. Este ipoteza în care se cumpără peștii, păsările sau cadourile aruncate poporului la ordinul împăratului, pe care cineva trebuie încă să le prindă. Într-adevăr, cumpărarea este contractată chiar dacă nu s-a prins nimic, căci este cumpărarea unei speranțe […]

Inst. 3.XXIII

Contractul de vânzare-cumpărare se încheie îndată ce s-a stabilit preţul, deşi preţul n-a fost plătit şi nici n-a fost dată arvună. După cum se ştie, ceea ce se dă drept arvună constituie o dovadă că vânzarea- cumpărarea a fost încheiată. Trebuie înţeles însă că un contract de vânzare-cumpărare nu se încheie prin înscrisuri. Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare noi n-am făcut nici o modificare, dar când contractul este trecut într-un înscris, constituţia noastră prevede că acesta nu se consideră încheiat decât dacă actul de cumpărare a fost scris de contractanţi sau, dacă a fost scris de o altă persoană, să fi fost iscălit de contractanţi, iar dacă s-a întocmit de un notar să fi fost predat părţilor şi acceptat de acestea. Atâta timp cât una din aceste cerinţe lipseşte, există posibilitatea unei reveniri şi oricare din părţi poate renunţa la con­tract, fără a fi ameninţată de vreo penalitate. Lucrurile stau aşa numai dacă nu s-a dat vreo arvună, căci dacă s-a dat o arvună (indiferent dacă învoiala s-a dat în scris sau numai ver­bal) şi nici una din părţi nu vrea să execute contractul,  atunci cumpărătorul pierde ce a dat, iar vânzătorul trebuie să restituie dublul a ceea ce a primit. Regula se aplică numai dacă părţile n-au avut o anumită înţelegere privind arvuna.

1. Trebuie să existe un preţ. Fără preţ nu poate exista vânzare. Preţul trebuie să fie cert. S-a discutat mult de către juriştii de odinioară dacă se poate vorbi de vânzare în cazul în care s-a stabilit ca lucrul să fie vândut la preţul pe care-l va fixa Titius. Noi am hotărât că în toate asemenea cazuri e vorba de o vânzare condiţionată de fixarea preţului de către o terţă persoană. Dacă aceasta va stabili preţul, el va fi plătit în conformitate cu estimarea terţului, iar lucrul va fi predat în consecinţă; astfel, vânzarea va avea efecte, cumpărătorul putând folosi acţiunea ce-i revine, iar vânzătorul pe a lui. Dacă însă terţa persoană n-a vrut sau n-a putut fixa preţul, vânzarea este nulă, lipsindu-i un element esenţial: preţul. Deoarece am găsit cu cale să fixăm această regulă în materie de vânzare, este firesc s-o extindem şi în materie de închirieri.
2. Preţul trebuie să constea în bani, se discută însă dacă preţul poate consta şi în alte lucruri ca: un sclav, un fond sau o togă. Juriştii Sabinus şi Cassius opinează că preţul poate consta şi în alte lucruri; potrivit acestei opinii, s-a susţinut că vânzarea-cumpărarea se poate face printr-un schimb; s-a spus chiar că trocul a fost prima formă a contractului de vânzare-cumpărare […]. Cealaltă şcoală juridică a susţinut opinia contrară: vânzarea este un fel de contract, schimbul un altul; altminteri nu s-ar putea distinge lucrul vândut de preţul dat pentru acesta, întrucât nu se poate susţine în mod raţional că acelaşi lucru este totodată şi obiectul şi preţul vânzării. Iată de ce opinia lui Proculus, care susţine că schimbul este un contract special, deosebit de cel de vânzare, s-a impus […].
3. Îndată ce contractul de vânzare-cumpărare este încheiat (care, aşa cum am spus, în lipsa unui înscris, are loc de îndată ce părţile au căzut de acord asupra preţului) riscurile lucrului vândut trec asupra cumpărătorului, chiar dacă lucrul nu i-a fost încă predat. În consecinţă, dacă sclavul a murit sau a suferit o leziune corporală sau un imobil a fost în întregime sau numai parţial nimicit de un incendiu sau un fond a fost total sau parţial distrus de forţa unui fluviu sau i-a fost micşorată întinderea sau valoarea de o inundaţie sau copacii au fost rupţi de un vânt puternic, riscul este pentru cumpărător, care urmează să plătească preţul, deşi n-a primit lucrul. Deoarece toate acestea au avut loc fără reaua intenţie sau neglijenţă a vânzătorului, acesta nu poartă nici o răspundere. Dacă însă după cumpărare fondul s-a mărit prin aluviuni, acestea revin cumpărătorului, deoarece celui ce suportă riscul i se cuvine şi profitul.

3a. Dacă sclavul care a fost vândut a fugit sau a fost răpit, fără dolul sau culpa vânzătorului, trebuie să ne întrebăm dacă vânzătorul şi-a luat asupra-şi paza până în momentul predării lui către cumpărător. În caz afirmativ, suportă riscul, în caz contrar, n-are nici o răspundere. Aceeaşi regulă se aplică în cazul vânzărilor de animale şi a altor lucruri. În schimb, vânzătorul trebuie să pună la dispoziţia cumpărătorului dreptul de revendicare a lucrului şi de a intenta o acţiune personală, deoarece bunurile în cauză rămân, până la predare, în proprietatea vânzătorului. Acelaşi principiu se aplică în cazul furtului şi al pagubei pricinuite pe nedrept.

Paul, Dig. XVIII.1.1 pr.

Cumpărarea și vânzarea își află rădăcinile în schimb. Într-adevăr, altă dată nu se cunoștea moneda și nu existau nume diferite pentru a desemna marfa de o parte și prețul de alta, ci fiecare, funcție de nevoile sale și de diferitele circumstanțe, schimba lucruri care îi erau inutile pe altele utile: căci se întâmpla adeseori ca ceea ce îi lipsea unuia, altul să aibă în exces. Dar, cum era rar și dificil de găsit ocazii în care tu aveai ceea ce eu doream, s-a ajuns la alegerea unei materii care, având o valoare publică constantă, putea veni în întâmpinarea dificultăților ridicate de schimb prin însuși faptul că o aceeași cantitate reprezenta întotdeauna o aceeași valoare. Această materie fu gravată de autoritatea publică și i s-a fixat uzul și proprietatea mai degrabă prin utilitatea sa și prin valoarea sa intrinsecă decât prin însăși substanța sa. Din acele vremuri, nu se mai vorbește de două mărfuri, ci de o marfă și de un preț.

Paul, Dig. XIX.4.1 pr.

După cum a vinde nu este totuna cu a cumpăra iar vânzătorul nu este cumpărătorul, prețul nu trebuie confundat cu bunul vândut. Nu la fel se întâmplă în caz de schimb: nu se poate distinge în acest contract între vânzător și cumpărător […].

Ulpian,Dig. XVIII.1.36

Când vânzătorul, încheind o vânzare, declară că nu va cere prețul, într-un spirit de liberalitate, nu se consideră a exista un contract de vânzare.

Paul, Dig. XIX.2.22.3

Este normal la o vânzare să cumperi la cel mai mic preț lucrul cel mai valoros și să vinzi pentru mai mult ceea ce este de mai mică valoare, în funcție de jocul târguielilor […].

Cod. 8.44(45).8

Cumpărătorul unui fond care a nu a denunțat litigiul înstrăinătorului sau moștenitorului acestuia și care este evins, nu poate intenta nici acțiunea din stipulație, nici acțiunea din promisiunea dublului prețului vâzării, nici acțiunea din vânzare împotriva vânzătorului sau garanților personali ai acestuia. Chiar dacă cumpărătorul nu compare la proces sau compare dar este condamnat datorită unei nedreptăți din partea judecătorului, în absența vânzătorului sau a garantului personal al acestuia, nu are recurs împotriva lor.

Ulpian, Dig. 21.1.1.1

Edilii spun: „Cel ce a vândut sclavi trebuie să aducă la cunoștința cumpărătorilor orice boală sau viciu ascuns al fiecărui sclav, trebuie să-l semnaleze pe cel care este fugar sau vagabond și trebuie să precizeze că nu face obiectul unei urmăriri noxale: în toate cazurile în care vor vinde acești sclavi, vor trebui să proclame toate acestea în mod deschis și corect. Și dacă s-a vândut un sclav cu nesocotirea acestor reguli sau a ceea ce s-a spus ori promis la momentul vânzării, vom da o acțiune pentru tot ceea ce va trebui furnizat cumpărătorului și tuturor celor interesați, în așa fel încât sclavul să revină la vânzător. Dar dacă după vânzare și tradițiune sclavul suferă un prejudiciu din fapta cumpărătorului, a unui membru al familiei sale sau a celui ce-i reprezintă interesele, dacă un bun se naște sau este achiziționat după vânzare și dacă vreun alt beneficiu a fost dobândit după vânzare – ca de exemplu ceva fructe provenind din activitatea sclavului și parvenite cumpărătorului – toate acestea vor trebui restituite. Se vor datora astfel vânzătorului toate accesoriile ce le va fi furnizat. La fel, dacă (sclavul) a fost condamnat pentru o crimă capitală, dacă a încercat să se sinucidă sau dacă a fost condamnat la lupte în arenă cu animale sălbatice, toate acestea trebuiau să fi fost declarate la momentul vânzării: pentru toate aceste diverse cazuri, vom da o acțiune. Cu atât mai mult vom da o acțiune împotriva celui care a făcut conștient și cu rea credință declarații contra acestor reguli”.