Prin Dreptul Roman la dreptul actual

Fluctuat nec mergitur

 

Texte de lucru:

 

Ulpian, Dig. XVII.2.5pr.

Societatea se contractează fie pentru universalitatea bunurilor, fie pentru o afacere determinată, fie pentru perceperea unei redevențe sau pentru un singur lucru.

Gaius III.149-151

     A fost mult dezbătută chestiunea dacă o societate poate fi făcută în aşa fel încât unul să obţină din câştig o cotă mai mare iar din pagubă o cotă mai mică. Quintus Mucius a socotit că aceasta ar fi contra naturii societății. Servius însă, a cărui opinie a prevalat de altfel, a socotit că poate fi constituită şi o atare societate, întrucât el admitea societatea în care unul să nu ia parte chiar cu nimic la pagubă, dar să participe la câştig; aceasta însă numai când s-ar vedea că munca lui ar fi atât de preţioasă, încât echitabil ar fi ca el să fie admis în societate cu această învoială. A rămas, într-adevăr, constant ca o societate să se poată constitui şi aşa ca unul să aducă bani iar altul să nu aducă şi totuşi câştigul să fie comun între ei; evident că de multe ori iscusinţa unuia ţine loc de bani.

Un lucru este însă sigur, anume, dacă între asociaţi nu s-a convenit nimic cu privire la părţile de câştig şi pagubă, atunci acestea trebuie distribuite între ei în cote egale […].

O societate durează atâta timp cât societarii stăruie în acordul lor. Dacă unul renunţă la societate, aceasta se dizolvă. Evident că dacă unul a renunţat la societate cu scopul ca numai el singur să obţină un beneficiu ce s-a ivit, de pildă când, deşi fiindu-mi asociat cu titlu universal, totuşi, când a fost instituit moştenitor de către cineva, a renunţat la societate pentru ca numai el singur să obţină moştenirea, în acest caz va fi obligat să împartă cu mine câştigul neprevăzut […].

Ulpian, Dig. XVII.2.44

Dacă ți-am încredințat spre vânzare pietre prețioase de aşa manieră încât, dacă le-ai vândut, va trebui să-mi înapoiezi zece, iar dacă ai vândut mai multe vei avea ceea ce trece peste zece, apreciez că va fi loc de o acțiune din contractul de societate dacă am făcut acestea în intenția de a încheia o societate; dacă nu, va fi loc pentru o actio praescriptis verbis.

Ulpian, Dig. XVI.2.29.2

Aristo relatează cum Cassius răspunsese că, un contract de societate în care un asociat ar avea toate câştigurile şi celălalt toate pierderile nu putea fi încheiat şi că avea obiceiul de a numi o atare societate leonină. Suntem de acord că o astfel de societate este nulă.

Ulpian, Dig. 17.2.52.2

Se pune întrebarea dacă asociatul nu trebuie să răspundă decât pentru dol sau şi pentru culpă. Iată ce scrie Celsus în cartea a şaptea a Digestelor: asociaţii trebuie să răspundă între ei pentru dol şi pentru culpă. El spune că, atunci când promitem la încheierea unui contract de societate priceperea noastră sau munca noastră, de exemplu când dăm o turmă spre a fi dusă la păşunat în comun sau când dăm un câmp unui cultivator pentru a-i culege împreună fructele, vom răspunde fără îndoială pentru culpă; căci preţul muncii sau al priceperii este un pretext. Dacă asociatul produce vreun prejudiciu bunului comun, se admite că răspunde şi pentru culpă.

Paul, Dig. XVII.2.65.5

Labeo scrie că, atunci când unul dintre asociaţi se retrage  la un moment în care celălalt asociat are interesul ca societatea să nu fie lichidată, acţiunea din contract poate fi intentată împotriva sa. Căci dacă noi cumpărăm sclavi după încheierea contractului de societate şî apoi tu anunţi că te retragi într-un moment în care nu este avantajos să vinzi sclavi, vei răspunde faţă de mine prin acţiunea din societate pentru că îmi deteriorezi situaţia. Proculus spune că aceasta este cu atât mai adevărat cu cât lichidarea ar fi contrară scopurilor societăţii. Într-adevăr, nu interesul privat al unui asociat se urmăreşte în mod normal, ci cel al societăţii. Toate acestea sunt valabile în măsura în care nu s-ar fi convenit nimic prin contract.

Gaius 3.195-196

Furt se comite nu numai când cineva sustrage un bun străin pentru a și-l însuși, ci, în general, când reține bunul altuia fără voia proprietarului.

Tot astfel, și acela care se folosește de bunul ce i-a fost lăsat în depozit, comite un furt; și tot așa, este vinovat de furt cine a primit un bun pentru a-l folosi într-un anumit scop, iar după aceea îl întrebuințează în alt scop […].

Inst. 4.I.1-10

1. Furtul este însuşirea frauduloasă a unui lucru, cu intenţia de îmbogăţire, fie a lucrului însuşi, fie a folosinţei lui, fie chiar a posesiunii lui; o astfel de acţiune este interzisă de normele dreptului natural.

[…] 3. Sunt două feluri de furt: flagrant şi neflagrant. […] Un hoţ flagrant este nu numai cel care este prins asupra faptului, dar şi cel care este prins în locul unde a fost săvârşit furtul, ca de exemplu persoana care a săvârşit un furt într-o casă şi este prinsă înainte de a ieşi pe uşă sau dacă a fost prinsă într-o livadă sau vie, de unde furase măsline sau struguri. Termenul trebuie să fie extins şi asupra hoţului care este văzut sau prins, având lucrul furat în mână, într-un loc public sau privat de către proprietar sau de un terţ înainte ca hoţul să ajungă acolo unde voia să-l ducă sau să-l lase în păstrare. Dacă însă l-a dus la destinaţie şi a fost prins cu lucrul după aceea, el nu este hoţ flagrant. Ce este un furt flagrant se poate înţelege din cele deja spuse de noi, încât orice furt care nu este fla­grant este neflagrant.

[…] 5. Pedeapsa pentru furtul flagrant este de patru ori (valoarea lucrului furat), indiferent dacă hoţul este un sclav sau un om liber; pentru furtul neflagrant, pedeapsa de două ori (valoarea lucrului furat).

6. Se comite un furt nu numai când o persoană sustrage un lucru ce aparţine altuia, cu intenţia de a şi-l însuşi, dar şi atunci când cineva foloseşte un lucru ce nu-i aparţine, împotriva voinţei proprietarului respectivului lucru. În consecinţă, o persoană săvârşeşte un furt dacă foloseşte un lucru care i-a fost încredinţat ca şi gaj sau în depozit sau dacă o persoană care a luat cu titlu de împrumut un vas de argint sub pre­text că are invitaţi la masă îl duce cu sine într-o călătorie sau dacă cineva a împrumutat un cal pentru călărie şi îl foloseşte într-o călătorie lungă sau, după exemplele date de juriştii de odinioară, chiar într-o bătălie.

7. Totuşi este stabilit că cei care împrumută şi folosesc lucrul într-un alt scop decât cel pentru care a fost luat cu împrumut, sunt vinovaţi de furt. numai dacă erau conştienţi că procedau împotriva voinţei proprietarului, căci dacă ar fi ştiut nu şi-ar fi îngăduit să procedeze astfel. Dacă au crezut că li s-ar fi permis, nu sunt culpabili. Este o distincţie clară, deoarece nu există furt unde nu este intenţie de a fura.

[…] 10. Se poate întâmpla ca cineva să-şi fure propriul său lucru, ca de pildă când un debitor necinstit îşi reia posesiunea lucrului dat în gaj creditorului.

Ulpian, Dig. IV.3.1.2

Servius defineşte dolul prejudiciabil (dolus malus) ca fiind o viclenie întreprinsă în scopul de a abuza de celălalt înşelându-l printr-o atitudine exterioară ce maschează adevăratul obiectiv. Dar Labeo consideră că putem căuta să înşelăm pe altul fără simulare: la fel cum se poate să pari că faci ceva fără dol prejudiciabil şi de fapt faci altceva, cum li se întâmplă celor care, prin disimulare, se acomodează circumstanţelor şi pun la adăpost bunurile lor sau ale altora. De aceea, el dă o altă definiţie dolului prejudiciabil, ca fiind orice viclenie, înşelăciune, manevră destinată a surprinde, a abuza, a înşela pe cineva. Definiţia lui Labeo este justă.

Gaius, Dig. XLIV.7.1 pr.

Obligațiile se nasc fie dintr-un contract fie dintr-un delict, fie într-un mod impropriu, din diferite alte cauze.

Pomponius, Dig. L.17.206

În conformitate cu dreptul natural nu este echitabil ca cineva să se îmbogăţească  în dauna altuia şi nedrept.

 

 

Comments are closed.