Prin Dreptul Roman la dreptul actual

Fluctuat nec mergitur

 

Texte de lucru:

 

Ulpian, Dig. 2.14.1.3

„Cuvântul „convenţie” are un înţeles general, ce priveşte tot ceea ce este obiect al unei contractări sau al unei tranzacţii între părţi. Într-adevăr, la fel cum utilizăm cuvântul „întâlnire” pentru a desemna pe cei care se reunesc în acelaşi loc venind din locuri diferite, la fel se unesc într-o aceeaşi decizie voinţele celor ce consimt”.

Codul civil 2009

Art. 1166 – Noţiune. „Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”.

Ulpian, Dig. 2.14.1 pr.

„Ce anume corespunde mai bine încrederii omeneşti decât faptul de a ne ţine de ceea ce reciproc ne-am promis?”

Codul civil 2009

Art. 14 – Buna credinţă. (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

Art. 1170 – Buna credinţă. Părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.

Pomponius, Dig. 12.6.14

„Stă în natura lucrurilor ca nimeni să nu se îmbogăţească în dauna altuia”.

Papinian, Dig. 12.6.66

„Această acţiune în restituire, fondată pe ceea ce este bine şi echitabil, a constituit modul uzual de recuperare a ceea ce aparţinea unuia dar era reţinut fără temei de un altul”.

Codul civil 2009

Art. 1345 – Condiţii. Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire […].

Mucius Scaevola, Dig. 9.2.31

” … este neglijent cel care produce un prejudiciu altuia în condiţiile în care, dacă ar fi fost diligent (grijuliu, precaut), ar fi putut evita consecinţa”.

Codul civil 2009

Art. 1357 – Condiţiile răspunderii. (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Cicero, De officiis, 3.19.76

„Om de bine este acela care este de folos altora pe cât poate, care nu face rău nimănui, în afara cazului când se găseşte în legitimă apărare”.

Cicero, Ep. ad Brutum 1.18.3

„Când sunt în joc chestiuni importante, este mai grav şi mai dificil să răspunzi de sentimentele şi gândurile altuia decât să răspunzi pentru altul de obligaţia de a plăti o sumă de bani”.

Paul, Dig. XLIV.7.3 pr.

„Esența obligațiilor nu constă în a face ca un lucru să fie al nostru, ci în a constrânge pe un altul să ne dea ceva sau să ne facă ceva sau să ne pună la dispoziție ceva”.

Inst. 3.XIII pr.

„Obligația este o legătură juridică în temeiul căreia suntem constrânși în mod necesar sa facem o prestație oarecare în conformitate cu prescripțiile cetății noastre”.

Codul civil 2009

Art. 1164 – Conţinutul raportului obligaţional. Obligaţia este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia datorată.

Gaius IV.4

„… „ne este dat” înseamnă că ceea ce este dat devine al nostru”.

Paul, Dig. 50.17.167 pr.

Un lucru nu este dat dacă, la momentul la care este dat, nu devine al celui care îl primeşte.

Paul, Dig. 45.1.2 pr.

„Anumite stipulaţii consistă în a da, altele în a face”.

Paul, Dig. 45.1.91 pr.

„Căci cel care a promis de a da este ţinut a da, nu de a face”.

Papinian, Dig. 50.16.218

„…noţiunea de a face se referă la tot ce presupune o activitate precum cea de a da,  executa, a plăti, a judeca sau a se plimba”.

Celsus, Dig. 44.7.51

„Acţiunea nu este altceva decât mijlocul de a urmări în justiţie ceea ce ni se datorează”.

Gaius, IV.2

„Actio in personam este aceea prin care ne judecăm cu cineva care ne este obligat fie de pe urma unui contract, fie de pe urma unui delict, cu alte cuvinte când pretindem <că trebuie să dea, să facă, să răspundă>”.

Gaius III.88

„Să trecem acum la obligații. Cea mai cuprinzătoare diviziune a acestora le reduce la două grupuri; în adevăr,orice obligație derivă până la urmă fie din contract fie din delict”.

Gaius, Dig. XLIV.7.1 pr.

„Obligațiile se nasc fie dintr-un contract fie dintr-un delict, fie într-un mod impropriu, din diferite alte cauze”.

Inst. 3.XIII.2

„O altă împărţire a obligaţiilor este cvadripartită: ele se nasc fie din contract, fie din delict, fie din cvasi-contract, fie din cvasi-delict”.

Codul civil 1864

Art. 942 –  Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic.

Art. 986 – Cvasi-contractul este un fapt licit şi voluntar, din care se naște o obligație către o altă  persoană sau obligații reciproce între părți.

Codul civil 2009

CARTEA a V-a Despre obligaţii

TITLUL I Dispoziţii generale

ART. 1164 – Conţinutul raportului obligaţional. Obligaţia este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia datorată.
ART. 1165 – Izvoarele obligaţiilor. Obligaţiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum şi din orice alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii.

TITLUL II Izvoarele obligaţiilor

CAPITOLUL I Contractul

SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale

ART. 1166 – Noţiune. Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Comments are closed.