Prin Dreptul Roman la dreptul actual

Fluctuat nec mergitur

 

Texte de lucru:

 

hotărârile Senatului:

Gaius I.4

Senatus-consultul este ceea ce impune și dispune Senatul; și aceasta are putere de lege, deși chestiunea a fost controversată.

 

constituțiile imperiale:

Inst. 1.II.6

Dar și ceea ce hotărăște principele are putere de lege după ce, printr-o lege regală care a fost promulgată referitor la autoritatea acestuia, poporul i-a transmis lui întreaga sa autoritate și putere. Așadar, orice împăratul a hotărât printr-o scrisoare sau a decis în urma unei judecăți sau a ordonat printr-un edict are valoare de lege: acestea sunt asa-numitele constituții imperiale.

Ulpian, Dig. I.4.1 pr.

Ceea ce stabilește principele are putere de lege […] Poporul trece asupra acestuia întreaga sa autoritate și putere.

Marcel, Dig. XXVIII.4.3

De curând s-a prezentat împăratului spre judecare următoarea cauză: un testator tăiase numele moștenitorilor iar fiscul reclama bunurile sale în baza caducității acestora. Mult timp au existat îndoieli relativ la ce trebuie decis în privința legatelor şi îndeosebi cu privire la legatele lăsate moștenitorilor instituiți al căror nume fusese tăiat. Majoritatea erau de părere că legatarii trebuie excluși, opinie ce s-ar dovedi justă dacă testatorul își barase în totalitate textul testamentului său. Unii considerau că tot ceea ce a tăiat testatorul de plin drept devine nul iar toate celelalte dispoziții rămân valabile.

[…] Iată sentința dată în această cauză de împăratul Antoninus, sub consulatul lui Pudens și Pollio: „Întrucât Valerius Nepos, schimbându-și ultimele dorințe, și-a deschis testamentul și a tăiat numele moștenitorilor, succesiunea sa conform constituției divinului meu tată nu poate fi atribuită moștenitorilor instituiți în testament.

 

 status libertatis

Gaius, Inst. I.52-53

„Sclavii se găsesc sub puterea stăpânilor. Puterea aceasta este într-adevăr de dreptul ginților, căci la toate popoarele în general putem observa că stăpânii au asupra sclavilor o putere de viață şi de moarte şi că tot ce se dobândeşte prin sclavi revine stăpânului.

Astăzi însă niciunui cetățean roman […] nu-i este permis să trateze cu cruzime şi fără motiv pe sclavii săi. […] Dar chiar şi asprimea excesivă a stăpânilor este reprimată prin constituția aceluiaşi împărat Antoninus; fiind consultat de unii guvernatori ai provinciilor în legătură cu sclavii care îşi găsesc refugiu în templele zeilor sau un azil la statuia împăraților, acesta a prescris că, dacă cruzimea stăpânilor se va dovedi excesivă, aceia să fie constrânşi a-și vinde sclavii.

Şi bine s-a procedat […] fiindcă există o regulă, anume că noi nu trebuie să ne folosim abuziv de dreptul nostru [..]”.

art. 3 Decr.nr. 31/1954

Drepturile civile sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic si social.

art. 15 c.civ. Abuzul de drept

Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

 

Inst. 1.III-V pr.

“Libertatea, în temeiul căreia oamenii se numesc liberi, este capacitatea firească a omului de a face ce vrea, numai dacă este oprit prin forță sau de lege. Sclavia este o instituţie de dreptul ginţilor în temeiul căreia un om devine proprietatea altuia împotriva naturii. 3. Sclavii (servi) au fost numiţi aşa deoarece comandanţii ordonau ca cei captivi să fie vânduţi şi astfel sunt păstraţi în viaţă (servare), în loc să fie omorâţi. Ei mai sunt numiţi mancipia deoarece sunt luaţi cu forţa (manu) de la duşmani. 4. Sclav devine cineva prin naştere sau posterior. Prin naştere cei (care se nasc) din sclavele noastre; posterior fie după dreptul ginţilor, adică prin captivitate, fie după dreptul civil, când un om liber, mai mare de douăzeci de ani, a îngăduit să fie vândut de un altul, cu scopul de a-şi împărţi preţul. 5. Nu există deosebiri cu privire la condiţia sclavilor. Referitor la poziţia celor liberi sunt multe deosebiri, întrucât unii s-au născut liberi, iar alţii au fost (numai) dezrobiţi.

O persoană născută liberă este aceea care este liberă din naştere, (adică) născută din căsătoria fie a două persoane libere, fie (a două persoane) dezrobite, fie a unei (persoane) dez­robite cu alta născută liberă. Născut liber este socotit și copilul a cărui mamă este născută liberă, deşi tatăl lui este un sclav, ca şi cel a cărui mamă este născută liberă, iar tatăl necunoscut, deoarece a fost conceput în afara căsătoriei. Este suficient ca mama să fi fost liberă în momentul naşterii, deşi a fost sclavă când a conceput. Şi invers, dacă a fost liberă în momentul concepţiei şi apoi a devenit sclavă, s-a stabilit că (noul) născut se naşte liber, deoarece copilul conceput nu trebuie să sufere din pricina nenorocirii ma­mei (sale). S-a ridicat şi următoarea problemă: o sclavă gravidă a fost dezrobită şi apoi, readusă în stare de sclavie, a născut; noul născut este liber sau sclav? Şi Marcellus este de părere că noul născut este liber, (pe con­siderentul) că este suficient ca mama celui conceput să fi fost liberă în intervalul dintre (concepţie şi naştere), opinie care este justă. 1. Dacă cineva s-a născut liber, nu-i aduce prejudiciu faptul că a căzut în sclavie şi apoi a fost eliberat; adesea constituţiile imperiale au precizat că dezrobirea nu afectează drepturile celui ce s-a născut liber.

Dezrobiţii sunt aceia care au fost eliberaţi dintr-o sclavie legală. Dez­robirea însemnă acordarea libertăţii, căci atâta vreme cât un om este în sclavie, se află în mâna şi puterea (stăpânului) şi odată dezrobit scapă de sub puterea (acestuia). Aceasta îşi trage originea din dreptul ginţilor. Potrivit dreptului natural, toţi oamenii se nasc liberi şi dezrobirea nu este cunoscută deoarece sclavia este necunoscută. Ulterior însă dreptul ginţilor a introdus sclavia care a fost urmată de binefacerea dezrobirii. Şi, în timp ce cuvântul „om” este denumirea comună pentru întreaga omenire, dreptul ginţilor a creat trei categorii de oameni: liberii, în opoziţie cu aceştia, sclavii şi a treia categorie, cei care au încetat de a mai fi sclavi, adică dezrobiții”.

 

Ulpian, Dig. 1.6.2

„Puterea stăpânilor asupra sclavilor lor în mod sigur nu trebuie să încalce şi nu trebuie să existe nici o derogare de la drepturile legale ale niciunui om. Dar este în interesul stăpânilor ca celor ce se plâng să nu li se refuze alinarea împotriva brutalităţii şi înfometării sau a vătămărilor intolerabile. Drept urmare, examinează litigiul celor care au părăsit căminul lui Iulius Sabinus pentru a se refugia la statuie şi dacă se va dovedi că au fost trataţi mai aspru decât este echitabil sau au fost supuşi la vătămări infame, atunci ordonă să fie vânduţi sub condiţia de a nu se reîntoarce în puterea stăpânului lor actual.”

 

Comments are closed.