Curs II

Texte de lucru:

Gaius I.1-6

1. Toate popoarele care se conduc după legi sau cutume (obiceiuri) se folosesc, în parte de dreptul lor propriu, în parte, de un drept care le este comun cu toţi ceilalţi oameni, căci dreptul pe care fiecare popor şi l-a rânduit lui însuşi, îi este propriu şi se numeşte drept civil (ius civile), deoarece este un drept specific (respectivei) cetăţi; dimpotrivă, ceea ce firea lucrurilor (naturalis ratio) a rânduit pentru toţi oamenii este păstrat, deopotrivă, de toate popoarele şi se numeşte dreptul ginţilor (ius gentium), deoarece toate popoarele (gentes) se folosesc de el. Poporul roman deci se foloseşte, în parte, de dreptul său propriu, în parte, de un drept care este comun tuturor oamenilor

2. Drepturile poporului roman decurg din legi, plebiscite, senatus-consulte, constituțiile împăraților, edictele celor care au dreptul să dea edicte, răspunsurile prudenților.

3. Legea este ceea ce hotărăşte şi adoptă poporul. Plebiscitul este ceea ce hotărăşte şi adoptă plebea. […] De aici vine că patricienii au şi spus cândva că ei nu sunt obligați pin plebiscite, pe motivul că acestea au fost făcute fără încuviințarea lor. Mai târziu a fost însă adusă legea Hortenisa, prin care s-a stabilit ca plebiscitele să oblige întregul popor; aşa că, pe această cale, plebiscitele au fost echivalate cu legile.

4. Senatus-consultul este ceea ce impune şi dispune Senatul; şi aceasta are putere de lege, deşi chestiunea a fost controversată.

5. Constituția princiară este ceea ce hotăreşte împăratul prin decret, edict sau epistolă; şi niciodată n-a fost pus la îndoială că aceasta nu ar avea putere de lege, de vreme ce împăratul insuşi primeşte această putere prin lege.

6. Dreptul de a da edicte îl au magistrații poporului roman. Dar cel mai important drept este acela cuprins în edictele celor doi pretori, urban şi peregrin, pe a căror jurisdicție, în provincii, o au guverantorii acestora […].

Codul civil 2009

Art. 1 – Izvoarele dreptului civil. (1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.(

3) În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea. […]

(6) În sensul prezentului cod, prin uzanţe se înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale.

Pomponius, Dig. I.2.2.4

Apoi, pentru ca situația să nu se prelungească, s-a considerat bine să se numească o comisie formată din zece cetățeni înzestrată cu autoritate publică, prin intermediul căreia să se dobândească legile greceşti şi să se întemeieze juridic cetatea Romei. […] În acel an s-a conferit celor zece puterea supremă în cetate, pentru a corecta la nevoie legile, pentru a le interpreta, fără posibilitate de a face apel la adunarea populară împotriva decemvirilor, aşa cum se făcea pentru ceilalți magistrați.

Inst. 1.II.6

Dar și ceea ce hotărăște principele are putere de lege după ce, printr-o lege regală care a fost promulgată referitor la autoritatea acestuia, poporul i-a transmis lui întreaga sa autoritate și putere. Așadar, orice împăratul a hotărât printr-o scrisoare sau a decis în urma unei judecăți sau a ordonat printr-un edict are valoare de lege: acestea sunt asa-numitele constituții imperiale.

Ulpian, Dig. I.4.1 pr.

Ceea ce stabilește principele are putere de lege […] Poporul trece asupra acestuia întreaga sa autoritate și putere.

Marcel, Dig. XXVIII.4.3

De curând s-a prezentat împăratului spre judecare următoarea cauză: un testator tăiase numele moștenitorilor iar fiscul reclama bunurile sale în baza caducității acestora. Mult timp au existat îndoieli relativ la ce trebuie decis în privința legatelor şi îndeosebi cu privire la legatele lăsate moștenitorilor instituiți al căror nume fusese tăiat. Majoritatea erau de părere că legatarii trebuie excluși, opinie ce s-ar dovedi justă dacă testatorul își barase în totalitate textul testamentului său. Unii considerau că tot ceea ce a tăiat testatorul de plin drept devine nul iar toate celelalte dispoziții rămân valabile.

[…] Iată sentința dată în această cauză de împăratul Antoninus, sub consulatul lui Pudens și Pollio: „Întrucât Valerius Nepos, schimbându-și ultimele dorințe, și-a deschis testamentul și a tăiat numele moștenitorilor, succesiunea sa conform constituției divinului meu tată nu poate fi atribuită moștenitorilor instituiți în testament.