Prin Dreptul Roman la dreptul actual

Fluctuat nec mergitur

 

Texte de lucru

 

 

Modestin, Dig. V.1.18.1

Dacă un fiu de familie […] sau un sclav a făcut un testament, pretorul nu va putea acorda posesiunea bunurilor în conformitate cu tablele testamentului, chiar dacă fiul de familie era la momentul morții sale şef de familie […] iar sclavul era liber, deoarece testamentul făcut de cel care nu avea capacitatea de a testa este nul.

 

a. Familia în sensul propriu este formată dintr-un ansamblu de persoane care se găsesc sub puterea unuia singur. (Ulpian, Dig. L.16.195.2)

b. Sclavii se găsesc sub puterea stăpânilor. Puterea aceasta este într-adevăr de dreptul ginților, căci la toate popoarele în general putem observa că stăpânii au asupra sclavilor o putere de viață şi de moarte şi că tot ce se dobândeşte prin sclavi revine stăpânului. (Gaius, Inst. I.52)

art. 258 c.civ. Familia

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.

 

c. Testamentul este o hotărâre legală a voinţei noastre cu privire la ceea ce cineva vrea să se întâmple după moartea sa. (Modestin, Dig. XXVIII.1.1)

art. 1034 c.civ. Noţiune

Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.

 

Gaius, Inst. III.146-147

Dacă ţi-am încredinţat nişte gladiatori, cu convenţia ca să mi se dea cate 20 de dinari drept plată pentru fiecare din cei care ar ieşi teferi din arena şi câte 100 de dinari pentru fiecare din cei ucişi sau răniţi, se pune întrebarea: oare s-a convenit o vânzare sau o locaţiune? Când e vorba de cei care au scăpat teferi, a prevalat opinia că s-a încheiat un contract de locaţiune, iar relativ la cei care au fost ucişi sau răniţi, o vânzare; şi lucrul acesta depinde de natura accidentelor, ca şi cum chestiunea vânzarii sau locaţiunii cuiva ar depinde de îndeplinirea unei condiţii. Neindoielnic că lucrurile se pot vinde şi închiria sub condiţie.

Mai este controversată chestiunea dacă – convenind cu un bijutier să-mi facă cu aurul său inele de o anumită greutate şi de o anumită formă şi pentru aceasta să-mi ia 200 de dinari – acea convenţie este un contract de vânzare sau o locaţiune de servicii. Cassius decide că aici se contractează o cumpărare de materiale, dar şi o locaţiune a manoperei. Mai toţi consideră însă că în acest caz se încheie o vânzare. Dar dacă îi dau eu aurul meu, dupa ce a fost stabilit preţul pentru manoperă, este de la sine înţeles că în atare situaţie s-a încheiat un contract de locaţiune.

art. 1650 Noţiune

(1) Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească.

art. 1777 c.civ. Noţiune

Locaţiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie.

 

Ulpian, Dig. 1.1.10 pr. şi Inst. 1.1.3

Preceptele dreptului sunt acestea: a trăi în cinste, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ceea ce i se cuvine.

Ulpian, Dig. 1.1.10.pr. şi 1, respectiv Inst. 1.1.1

Jurisprudenţa este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa justului şi injustului.

Celsus, Dig. 1.1.1pr.

Dreptul este ştiinţa a ceea ce este bun şi echitabil.

Celsus, Dig. I.3.17

Cunoaştere legilor nu înseamnă posedarea cuvintelor, ci cunoaşterea efectelor şi virtualităţilor acestora.

 

– Izvoare (I)

Gaius I.1-6

1. Toate popoarele care se conduc după legi sau cutume (obiceiuri) se folosesc, în parte de dreptul lor propriu, în parte, de un drept care le este comun cu toţi ceilalţi oameni, căci dreptul pe care fiecare popor şi l-a rânduit lui însuşi, îi este propriu şi se numeşte drept civil (ius civile), deoarece este un drept specific (respectivei) cetăţi; dimpotrivă, ceea ce firea lucrurilor (naturalis ratio) a rânduit pentru toţi oamenii este păstrat, deopotrivă, de toate popoarele şi se numeşte dreptul ginţilor (ius gentium), deoarece toate popoarele (gentes) se folosesc de el. Poporul roman deci se foloseşte, în parte, de dreptul său propriu, în parte, de un drept care este comun tuturor oamenilor

2. Drepturile poporului roman decurg din legi, plebiscite, senatus-consulte, constituțiile împăraților, edictele celor care au dreptul să dea edicte, răspunsurile prudenților.

3. Legea este ceea ce hotărăşte şi adoptă poporul. Plebiscitul este ceea ce hotărăşte şi adoptă plebea. […] De aici vine că patricienii au şi spus cândva că ei nu sunt obligați pin plebiscite, pe motivul că acestea au fost făcute fără încuviințarea lor. Mai târziu a fost însă adusă legea Hortenisa, prin care s-a stabilit ca plebiscitele să oblige întregul popor; aşa că, pe această cale, plebiscitele au fost echivalate cu legile.

4. Senatus-consultul este ceea ce impune şi dispune Senatul; şi aceasta are putere de lege, deşi chestiunea a fost controversată.

5. Constituția princiară este ceea ce hotăreşte împăratul prin decret, edict sau epistolă; şi niciodată n-a fost pus la îndoială că aceasta nu ar avea putere de lege, de vreme ce împăratul insuşi primeşte această putere prin lege.

6. Dreptul de a da edicte îl au magistrații poporului roman. Dar cel mai important drept este acela cuprins în edictele celor doi pretori, urban şi peregrin, pe a căror jurisdicție, în provincii, o au guverantorii acestora […].

 

Codul civil 2009

Art. 1 – Izvoarele dreptului civil. (1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.(

3) În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea. […]

(6) În sensul prezentului cod, prin uzanţe se înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale.

 

– legea

Pomponius, Dig. I.2.2.4

Apoi, pentru ca situația să nu se prelungească, s-a considerat bine să se numească o comisie formată din zece bărbați înzestrată cu autoritate publică, prin intermediul căreia să se dobândească legile greceşti şi să se întemeieze juridic cetatea Romei. […] În acel an s-a conferit celor zece puterea supremă în cetate, pentru a corecta la nevoie legile, pentru a le interpreta, fără posibilitate de a face apel la adunarea populară împotriva decemvirilor, aşa cum se făcea pentru ceilalți magistrați.

 

Gaius IV.11

Acțiunile de care s-au folosit vechii jurişti se numeau acțiunile legii, fie pentru motivul că fuseseră aduse prin legi (căci pe atunci edictele pretorului prin care au fost introduse cele mai multe acțiuni, încă nu intraseră în uz) fie că erau potrivite după înşişi termenii legilor, şi pentru aceasta erau imuabile, ca şi legile. De aici vine, se spune, că unul care chemase în judecată pentru că i-ar fi fost tăiate nişte vițe, iar în acțiunea intentată le numise vițe, a pierdut procesul, fiindcă trebuia să le numească arbori, aşa cum prevedea Legea celor XII Table, care nu vorbea despre tăierea viței, ci despre tăierea arborilor, în general.

 

dreptul pretorian

Papinian, Dig. I.1.7.1

Dreptul pretorian este ceea ce pretorii au introdus în scopul de a complini sau corecta normele dreptului civil […].

Ulpian, Dig. 1.1.1.3

Dreptul natural este ceea ce firea a povăţuit pe toate animalele, căci acest drept nu este specific neamului omenesc, ci este comun tuturor animalelor ce se nasc pe pământ, în apă şi chiar păsărilor. De aici decurge legătura bărbatului cu femeia, pe care noi o numim căsătorie, de aici procrearea copiilor, de aici educarea (lor). Vedem chiar că unele animale şi chiar fiarele cunosc acest drept.

 

Comments are closed.