Gaius II.12-17

Gaius II.14a-17, 22-23 corelate cu I.119

Gaius II. 41

“Dacă însă nici nu ți-am mancipat și nici nu ți-am cedat in iure un res mancipi, ci numai ți l-am remis prin simpla traditio, bunul va intra în posesiunea ta, iar mie îmi va rămâne mai departe proprietatea, conform dreptului quiriților, până ce, prin posesiune, îl vei uzucapa tu. Îndată însă ce termenul uzucapiunii s-a împlinit, proprietatea începe a-ți aparține de plin drept, adică lucrul a devenit al tău, atât în proprietatea bonitară, cât și în cea quiritară, întomai ca și cum ți-ar fi fost mancipat sau cedat in iure.”

Inst. 2.IV (uzufructul)

Gaius, III.1-3 şi 7-8

În virtutea Legii celor XII Table, succesiunile celor fără testament trec în primul rând la sui heredes.

Sunt socotiţi sui heredes descendenţii care au stat su potestas a defunctului, adică: fiul sau fiica, nepotul sau nepoata după fiu, strănepotul sau strănepoata, coborâtor sau coborâtoare din nepotul de fiu. Nu interesează dacă copiii sunt naturali sau adoptivi. Tot astfel, sunt socotiţi printre sui heredes nepotul sau nepoata şi strănepotul sau strănepoata, dacă persoana de grad precedent încetase de a mai fi sub potestas a tatălui, fie că aceasta a avut loc prin deces, fie din alte motive, de pildă prin emancipare. Într-adevăr, dacă cineva moare în timpul când fiul său se află sub potestas  a aceluia, nepotul descendent din acesta nu poate deveni suus heres. Acelaşi lucru înţelegem că se cuvine spus şi când e vorba de ceilalţi descendenţi ai copiilor.

Soţia, care a fost sub manus, este şi ea sua heres a aceluia sub a cărui manus  a fost, deoarece este în situaţia fiicei. La fel cum şi nora, care se află sub manus a fiului, căci şi aceasta este în rând cu nepoata. Dar aceasta va fi sua heres numai dacă fiul, sub a cărui manus se află nu s-ar fi găsit el însuşi, la data morţii tatălui, sub potestas a aceluia.

[…] Prin urmare, când există un fiu sau o fiică şi nepoţi sau nepoate din partea altui fiu, sunt şi ei chemaţi deopotrivă la succesiune, astfel că cel care este de un grad mai apropiat nu exclude pe cel de un grad mai depărtat. S-a găsit într-adevăr echitabil ca nepoţii sau nepoatele să ia locul şi cota cuvenite tatălui lor. După o asemenea raţiune, dacă de o parte există un nepot sau o nepoată din partea fiului şi de altă parte un strănepot sau o strănepoată din partea nepotului, sunt chemaţi la succesiune cu toţii împreună.

Şi fiindcă s-a decis ca nepoţii sau nepoatele, precum şi strănepoţii sau strănepoatele să succeadă în locul ascendentului lor, s-a găsit logic ca succesiunea să fie împărţită nu pe capete ci pe ramuri, astfel încât fiul să primească jumătate din moştenire, iar cei doi sau mai mulţi nepoţi din partea celuilalt fiu să primească cealaltă jumătate.

Gaius II.101

La început au existat două feluri de testamente: într-adevăr, [romanii] îşi făceau testamentele fie cu ocazia convocării comițiilor (calatis comitiis) care, de două ori pe an, erau destinate întocmirii testamentelor, fie in procinctu, adică atunci când îşi încingeau arma, gata pentru bătălie […].

 

Gaius II.52, 54 şi 55

Şi invers se întâmplă ca unul să uzucapeze, ştiind bine că posedă bunul altuia, spre pildă când cineva a posedat un bun ereditar asupra căruia încă nu devenise moştenitor; […] acestui tip de posesiune şi uzucapiune i se spune „cu titlu de moştenitor” (pro herede).

Motivul pentru care s-a hotărât că, în acest caz, uzucapiunea să fie tot după un an şi pentru bunurile de pe sol a fost că odinioară se credea că, prin posesiunea bunurilor ereditare, poate fi uzucapată şi moştenirea, evident tot în timp de un an. Într-adevăr, Legea celor XII Table prevedea că obiectele de pe sol se pot uzucapa în doi ani, iar celelalte într-un an; se vede de aici că moştenirea era socotită intrând în categoria „celelalte bunuri”, deoarece nu ține de sol şi nici nu este un lucru corporal. […]

Dar motivul pentru care a fost admisă o posesiune atât de necinstită, precum şi uzucapiunea ei, rezidă în aceea că cei vechi (veteres) țineau ca moştenirile să fie primite cât mai repede, pentru ca să fie cineva care să se ocupe de cultul familiei (sacra), a cărui strictă observare era mare lucru pe vremurile acelea […].

Gaius II.102-104

S-a adăugat apoi al treilea fel de testament, care se întocmeşte prin aramă şi balanță (per aes et libram). Acela care nu-şi făcuse testamentul nici cu prilejul convocării comițiilor şi nici în fața armatei, dacă se întâmpla cumva să fie amenințat de o moarte neaşteptată, încredința unui prieten, prin mancipațiune, familia sa, adică patrimoniul său şi arăta ce şi cui doreşte să-i fie dat după moartea sa. Acest fel de testament se cheamă per aes et libram, evident, pentru că se întocmeşte prin ritualul de la mancipațiune. […]

De ce ne interesează astăzi?

art. 557 alin. 1 c.civ.: Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.

art. 953 c.civ.: Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.

art. 955 alin. 1 c.civ.: Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care iasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament.

art. 965 c.civ.: Prin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii.

5 întrebări de verificare

• ce este „proprietatea” în legea decemvirală?
• care este deosebirea dintre modurile de dobândire originare și cele derivate?
• ce efecte are predarea unui sclav, de către Primus lui Secundus, în baza unei înțelegeri prealabile?
• dacă un fiu de familie a fost emancipat de tatăl său, va deveni el noul pater familias, la decesul ultimului?
• este declarația făcută în fața camarazilor de luptă un veritabil testament?

Minispeță

Se dă textul: Gaius I.123.

1) Textul face diferența între:

1. forma de căsătorie practicată de patricieni și cei trecuți sub autoritatea unui pater familias;
2. efectele căsătoriei plebeiene și efectele trecerii altor persoane sub autoritatea unui pater familias;
3. efectele diverse pe care le poate produce mancipațiunea unei persoane.

2) Din ceea ce scrie Gaius, se pot trage următoarele concluzii:

1. numai un om liber poate primi ceva prin testament;
2. în dreptul postclasic, femeia căsătorită are un statut diferit de cel al sclavilor;
3. Gaius are în vedere în text căsătoria cum manu.

Greșeli frecvente la examen

• proprietatea este totuna cu posesia (fals!): juridic, sunt noțiuni diferite, chiar dacă apar complementare
• animus este intenția de a poseda un bun (fals!): simpla intenție nu este suficientă, aceasta trebuie validată de dreptul pozitiv
• însușirea unui bun găsit și care fusese aruncat de proprietarul său este un caz de ocupațiune (fals!): depinde cu ce intenție a fost aruncat
• moștenirea revine soției supraviețuitoare, care o împarte cu copiii avuți cu defunctul (fals!): depinde de ce înțeleg prin moștenire, depinde de statutul acelor copii – la momentul deschiderii succesiunii
• moștenirea testamentară era mai frecventă decât cea legală (fals!): este prematur să vorbesc despre testament în vechiul drept roman